Gânduri

My story

Spun despre mine că sunt un om norocos.

Toate lucrurile bune din viața mea m-au găsit. E drept că nici eu nu am stat degeaba.

M-am născut într-o familie de oameni simpli într-un oraș de pe malul Dunării. Am fost cel mai mic dintre cei patru copii.

Am învățat să fiu un om corect și să îmi respect cuvântul dat. Integritatea este și astăzi prima dintre valorile care mă ghidează.

Am învățat să respect oamenii, pentru că așa mă respect pe mine. Bună ziua, te rog frumos și mulțumesc sunt un bun început.

În ultimul an de liceu mă pregăteam să devin electrician în Șantierul Naval. Condiția modestă a familiei nu-mi permitea să merg la facultate ca marea majoritate a colegilor mei. N-a fost să fie. Din 1990, anul în care am terminat liceul, absolvenții nu mai sunt repartizați către un loc de muncă.

Și iată că - dintr-o dată - mă găseam, fără busolă, la început de viață profesională.

Cred că acesta a fost primul noroc. La jumătate de an de la absolvirea liceului, în urma unui concurs, am devenit secretara de școală generală.

Aniversarea de 19 ani am petrecut-o la birou, înconjurată de oameni frumoși pe care nu-i cunoșteam. Dar pe care începeam să îi descopăr.

Doi ani mai târziu, m-am trezit subiectul unei restructurări și, mai apoi, al unui transfer. Și uite așa am devenit administrator de școală nouă. Noroc să-i spunem.

Aveam doar 21 de ani când am avut prima experiență de management. Și ce experiență! Aveam în subordine echipa de întreținere a școlii, unii dintre ei fiind oameni mai în vârstă decât mama mea.

Am descoperit puterea lui “ te rog frumos”. Am descoperit ce poți realiza prin corectitudine și integritate. Am devenit conștientă de educația primită de la părinți și de puterea “celor 7 ani de acasă”.

Și astăzi sunt mândră de felul în care am lucrat cu echipa de atunci și de rezultatele pe care le-am obținut împreună.

Îmi amintesc ce mândră mă simțeam când profesorul de muzică, omul care îmi fusese diriginte în gimnaziu, mă lua după umeri și spunea cu emfază: “Colega noastră …”

La un moment dat, școala a primit pentru dotare un calculator. Să nu uităm: erau anii ’90. Și niciun profesor nu a vrut să îl folosească. Se temeau că îl vor strica și apoi vor trebui să îl plătească. Nu era ieftin deloc!

Ce noroc!

Așa am pus prima dată mâna pe un calculator și am început să îl descopăr …tastă cu tastă.

Am învățat multe în anii de secretară și cei de administrator. Însă la un moment dat, am simțit că nu mai am ce învață acolo, că nu mai evoluez. Și am decis să las job-ul sigur la stat pentru un job efemer în privat.

Ce călătorie!

După câțiva ani eram Director de vânzări la una dintre cele mai mari firme de comerț IT din oraș. Evoluam. Nu doar că știam cum funcționează un calculator. Vândusem sute de calculatoare și de componente, făcusem mii de oferte și câștigasem numeroase licitații. Lucram cu o echipa de oameni tineri și învățam de la specialiști în IT.

Este și astăzi de referință prima rețea de fibră optică din județ. Termocentrala Chiscani. Azi nu știu da că mai există. ☹

La un moment dat, unul dintre furnizorii din capitală, mi-a propus să mă mut la București.

Iar noroc!

La 27 de ani, am lăsat job-ul de director și m-am mutat la București să o iau de la capăt pe o poziție de referent garanții.

Șeful mi-a spus că nu voi răzbi în București. “E o junglă iar tu ești gură mare și ăia te vor mânca pe pâine”.

Într-un fel a avut dreptate. În trei luni eram fără job. Pentru că eram gură mare. Și astăzi sunt. Doar că m-am maturizat, am învățat să îmi aleg momentul și cuvintele cu care să spun ce gândesc și să îmi temperez impulsivitatea. Atunci încă simțeam că trebuie să dovedesc, că trebuie să am dreptate. Astăzi am învățat să tac, să ascult, să analizez și abia apoi să vorbesc. Și nu mai simt că am ceva de dovedit.

Dar “ăia” nu m-au mâncat pe pâine. Am continuat să învăț și să mă dezvolt, am greșit, am căzut, m-am ridicat și am mers mai departe.

La 30 de ani, șeful meu de atunci mi-a spus că nu pot avea pretenții de salariu mai mare pentru că nu am studii superioare. Ce noroc!

Asta m-a ambiționat și m-a determinat să mă înscriu la facultate. Au urmat 5 ani fără concediu, cu limitări financiare, cu învățat noapte de noapte, după 10 ore de muncă.

Am decis că, dacă tot fac o facultate particulară cu frecvența redusă, atunci diplomă de la final trebuie să spună ceva. Așa încât, la 35 de ani, am absolvit facultatea de Finanțe – contabilitate și am obținut  diplomă de licență cu nota aproape de maximum.

Ce spun diploma și nota? Că sunt un om ambițios care își îndeplinește obiectivele. Că atunci când îmi pun ceva în cap niciun efort nu e prea mare.

Nu am profesat niciodată ca finanțist sau contabil. Când am absolvit eram, de câțiva ani, director de vânzări într-o firma mică.

Așadar ce m-a învățat facultatea?

M-a învățat ce și cum să caut. M-a învățat să îmi dozez eforturile și să mă concentrez pe lucrurile importante. M-a învățat să îmi structurez gândurile, ideile și acțiunile. M-a învățat să analizez și să sintetizez informația astfel încât să o pot înțelege și asimila mai ușor. M-a învățat să îmi setez ținte ambițioase, dar realiste. M-a învățat să îmi urmăresc obiectivele și să fiu conștientă de pașii pe care îi fac pentru atingerea lor. Și, nu în ultimul rând, m-a învățat că pot dacă vreau și când vreau.

Criză economică din 2009 m-a găsit manager în cea mai mare firma de comerț IT din România. Coordonam o echipa de peste 20 de oameni și gestionam un portofoliu de clienți de peste 2000 de firme și o cifra de afaceri de câteva zeci de milioane de euro. Evoluam profesional, învățam și formam profesioniști în vânzări. Într-un mediu performant, în ritm alert, într-un domeniu de top. Eram pe val.

Și brusc, totul a luat-o la vale. Pentru prima dată, am concediat oameni pe alte criterii decât cele de performanță. O experiență dura. A fost, poate, cel mai greu lucru pe care l-am făcut ca manager.

Am învățat pe pielea mea că situațiile de criză schimbă oamenii. Că nimic, din exterior, nu este sigur. Și că cel mai sigur lucru pe care îl poți avea, ține de ceea ce ești capabil. Fie că e vorba de competențe sau despre tăria de caracter. Că în situații limită, oamenii pe care te poți baza sunt puțini. Am învățat că suportul moral este cel mai valoros lucru pe care îl poți avea de la alții și este de neprețuit.

Dar călătoria a continuat.

La nici 40 de ani eram Director General într-o companie multinațională.

Primele 6 luni mă bântuia gândul că i-am păcălit pe cei care m-au angajat și că nu voi fi în stare să duc așa o pălărie mare. Mă temeam că voi da greș, voi dezamăgi oamenii care au avut încredere în mine și îmi va fi rușine să îi privesc în ochi. Sau să mă privesc în ochi.

Acum știu că se numește sindromul impostorului. Și știu și cum să lucrez cu asta.

Au urmat 8 ani nebuni, frumoși. Am dublat businessul în doar 4 ani. Am crescut echipa. Am dezvolta linii noi de business și am adus compania de pe locul 8 pe locul 2 în topul companiilor de profil. Am dezvoltat și am crescut profesioniști de care sunt mândră.

M-am bucurat de fiecare proiect, de fiecare reușită, de fiecare om cu care am lucrat și am suferit pentru fiecare nereușită. Am ars la propriu.

Am încheiat acest capitol exact la momentul potrivit. Noroc aș zice.

Asta mi-a adus șansa să pornesc pe un nou drum, să mă redefinesc.

Și pentru că tot spuneam că am învățat în facultate să îmi structurez gândurile, ideile și acțiunile, exact asta am făcut.

Am căutat în mine și în povestea mea lucrurile care mi-au adus cea mai mare bucurie de-a lungul celor 30 ani de experiență profesională și a celor 20 ani de management.

Și am descoperit că bucuria și împlinirea mi-au venit mereu de la oameni. Am descoperit că, să îmi aduc contribuția la formarea unor profesioniști de succes, m-a făcut să mă simt, la rândul meu, un om valoros.

Așa am luat decizia de a merge pe acest drum.

Așa încât, astăzi, sunt coach și formator de leaderi autentici. Mă simt tare norocoasă că am șansa să transmit mai departe toată învățătura acumulată și în același timp să continuu să învăț, să mă dezvolt pe mine și pe cei cu care lucrez, iar astfel să mă simt împlinită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *