“Leadership is a journey from execution to empowerment” Carla Harris
Pe măsură ce avansăm în carieră, trecerea de la specialist la manager pare să devină un pas firesc pentru cei mai mulți dintre noi. Tranziția însă poate fi un proces dificil.
Provocările pe care le întâmpină un manager sunt multiple.
Poate că îi este dificil să gestioneze relația cu colegii sau să comunice eficient cu echipa. Poate că are dificultăți în managementul timpului, al taskurilor sau în delegare.
Sunt provocări comune și, mai ales pentru managerii la început de drum, pot fi un factor major de stress. Fiece senior a fost, la un moment dat, la început. Cu toții ne-am confruntat cu toate acestea și multe altele.
Gestionarea eficientă a noului rol este importantă atât pentru succesul personal, cât și pentru echipă și chiar pentru întreagă organizație.
Vestea bună este că în timp ce gestionăm diverse situații devine din ce în ce mai ușor și începem să ne obișnuim. Vestea mai puțin bună este că doar trecerea timpului nu este suficientă.
Tranziția către un rol de management nu presupune doar o schimbare a sarcinilor de lucru. Presupune o schimbare fundamentală de identitate.
Este necesara o dezvoltare constantă și consecvență competențelor, a abilitaților și a mentalității pentru a construi această nouă identitate.
Lucrând cu manageri din diverse companii am întâlnit, cel mai frecvent, aceste trei provocări ale managerilor la început de drum.
- Mentalitatea de lider
- Managementul relației cu foștii colegi
- Managementul relației cu superiorii
- Mentalitatea de lider
Acum ești vedeta echipei, livrezi rezultate excelente și debordezi de încredere în forțele proprii. În secunda următoare se așteaptă de la tine să coordonezi o întreagă echipă, să susții conversații dificile și să dai feedback constructiv, să antrenezi specialiști, să inovezi și să inspiri și …și această tranziție poate fi foarte stresantă.
Doar pentru că ai fost un contribuitor de înalta performanță nu înseamnă că, în mod automat, ai abilitățile și mentalitatea de lider.
Pentru a începe să gândești că un lider reevaluaeaza-ți motivația și competențele. Identifică ce abilitați, care te-au făcut să reușești în rolul anterior, te pot ajuta să devii un lider bun pentru echipa ta.
Adu-ți competențele la nivelul postului și învață despre managementul peformantei, construirea unei echipe, stilurile de lidership și cultura organizațională.
Aceasta este doar baza pe care poți apoi să construiești performanța în rol de lider. Pas cu pas, competență cu competență.
- Managementul relației cu foștii colegi
Managerii debutanți găsesc adesea dificilă tranziția de la coleg, poate chiar prieten, la rolul de manager menținând relații de bună calitate dar și să câștige respectul celor pe care îi coordonează.
Sunt necesare abilitați precum capacitatea de a influența și pesuasiune, fermitate, crearea unui mediu mediu pozitiv de lucru și menținerea unur relații bazate pe încredere.
Asigura-te că setezi clar așteptările și creezi un mediu care încurajează inovația și colaborarea, tratează corect toți membrii echipei și nu-ți fie frică să dai feedback ori de cât ori este cazul.
- Managementul relației cu superiorii
Rolul de manager presupune abilitatea să iți susții opiniile în fața superiorilor. Mai mult chiar – să vorbești în numele echipei pe care o reprezinți.
Astfel e necesar să înțelegi cum funcționează structura de management, cultura și politica de companie, să te adaptezi rapid la schimbările organizaționale, să fii capabil să obții vizibilitate pentru tine și pentru echipa ta.
Daca ești manager la început de drum acceptă că a face față provocărilor în rol de manager poate fi dificil pentru oricine, cu atât mai mult când ești pentru prima dată într-un astfel de rol. Tranziția la un rol de manager este o schimbare majoră și necesită timp și învățare continuă. Fii răbdător, cu tine și cu ceilalți, și rămâi concentrat pe progres mai mult decât pe imaginea de succes pe care ți-ai creat-o.